Inițiativa Globală pentru Tineret John Maxwell Team.După succesul răsunător de anul trecut, Inițiativa Globală pentru Tineret John Maxwell Team ne-a onorat din nou cu un proaspăt discurs motivațional pe tema stimei de sine susținut de dna Agnes Tănase. Și de această dată elevii au fost inspirați, încurajați și împuterniciți să fie liderii care s-au născut să fie! Așteptăm așadar lucruri mari de la ei!.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Ziua 6 - ARHI-GROZAva - 1 noiembrie 2018. Ni se dă următoarea problemă: Avem un grup amorf de elevi, beneficiari direcți ai Liceului Tehnologic Electrotimiș care au o nevoie acută de un moment de respiro, o lecție de cultură și civilizație internațională, o mică gustare, o știință exactă și de a le fi ascultate dorințele. Cum rezolvăm ecuația? Cu metoda de 3 simplă a spus un actor grăbit ieri la eveniment. Am făcut o piesă de teatru (cu greu o numim Nebunie), au gătit bunătăți (delicatese am zice noi), ne-am întrecut în puteri, cunștințe și costume (păcat că a trebuit să alegem doar doi câștigători), ne-am uitat la un film (pentru Halloween ne-am gândit noi); și toate acestea în jurul unei mese pline de creativitate: De-a arhitectura în Electrotimiș. Ne-am prezentat proiectul, pașii, timeline-ul, pozele, ideile (la care au contribuit și alții), mult așteptata machetă și reprezentarea în 3D a liceului. Nu mai trebuie să va spunem ca am luat 10 cu brio la rezolvarea ecuației. Ne place. Când e următoarea?

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

DE-A ARHITECTURA.

Ziua 1. Cum gândim arhitectural, cum ne planificăm activitățile în calendarul 2018-2019, cum ne promovăm, cum lucrăm în echipă, cine ce rol are... multe întrebări - la unele am găsit și răspunsuri :) Mulțumim arh. Zeno Ardelean pentru inspirație și dedicație! Ziua 2 – 05 octombrie. Sărbătorim Ziua Educației prin muncă… pe teren. Am început cu dreptul explorarea școlii: elevii au fost ghizi prin toate cotloanele școlii pline de povești, de potential și de inspirație. Le-am pus pe hârtie, le-am desenat, le-am măsurat, le-am cotat și apoi le-am discutat. Am numărat mai mult de 50 de idei… cum să alegi dintre atâtea? Vom vedea la următoarea întâlnire. Până atunci ne puteți urmări și pe pagina de facebook a proiectului „De-a arhitectura in scoala mea Electrotimis” Ziua 3 – 12 octombrie 2018. Rețeta TORT-MACHETĂ ELECTROTIMIȘ: Se ia o bucată de polistiren și se taie. Cum? Cumpărăm de la Hornbach aparat de tăiere cu fir cald. Îl montăm, creăm câteva prototipuri de obiecte - Prietenii știu ;) -, apoi începem să tăiem: corpuri, copaci etc. În altă parte a bucătăriei: se iau ultimele măsurători de clădiri (ustensila Google Earth ne reduce considerabil din timpul de coacere), se stabilește scara și baza machetei apoi întindem un prim layer din tortul nostru. Între timp, la un alt blat de lucru: se începe cercetarea pentru decorațiunile tortului (fotografii cu idei pentru diferitele probleme pe care le-am identificat la școala noastră). Mai avem mult de lucru la tort, dar începutul a fost promițător... Urmăriți-ne și pe pagina noastră de facebook să vedeți continuarea rețetei. Ziua 4 – 26 octombrie 2018. Rețeta tortului-machetă 🎂 continuă în atelierul nostru: vineri am finalizat baza machetei și am creat primul corp finit: clădirea principală a școlii. Ne pregătim pentru prima prezentare publică 🎉 care va avea loc joi, 1 noiembrie la ora 13:00, în sala de festivități (cantina liceului). Având în vedere că a trecut o lună de când ne-am apucat, ne-am gândit să ieșim din lumea virtuală și să ne întâlnim față în față cu viitorii utilizatori ai proiectului (elevii și profesorii) care ne-au urmărit îndeaproape pe pagina de facebook și instagram și sunt curioși să ne cunoască. Evenimentul este realizat cu prilejul Halloweenului 🎃 așa că urmăriți-ne în continuare să vedeți ce v-am pregătit. Ziua 5 – 31 octombrie 2018. Astăzi am avut ultimele pregătiri înainte de evenimentul de mâine. Am finalizat macheta, am făcut afișele, am gătit mâncarea, am aranjat sala, am stabilit responsabilitățile, am făcut o repetiție (de fapt mai multe – am vrut să iasă perfect😁) și abia așteptăm să vedem reacțiile voastre. Ziua 7 Esențele tari se țin în interiorul sticluțelor mici. Acesta a fost motto-ul nostru de azi. Am început să ridicăm în 3D interiorul clădirii principale în ArchiCAD. Mai avem de modelat însă facem pași mici că vrem să dăm tuturor șansa de a lucra în program. „Ce fain e să lucrezi în programul ăsta, și o să mă ajute anul viitor când învăț AutoCAD la școală – o să fiu cel mai tare” a zis unul din membrii dearhitecturiși. La o altă masă ne-am concentrat atenția pe „înălbirea” machetei. Vrem să fie imaculată, conceptuală, goală pentru a face loc ideilor noastre colorate. Am translatat sit-ul pe foaie de calc și data viitoare o punem direct pe forex. Am lucrat și în mediul virtual unde am finalizat chestionarul pe care îl trimitem tuturor utilizatorilor liceului (elevi, profesori, personal administrativ etc.). Aceasta va fi ultima oportunitate de a prelua idei înainte de selecție. Veți primi în curând chestionarul așa că nu pierdeți postările noastre.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

ZIUA ARMATEI.Elevii noștri premianți ai concursului național cu tema Glorie Eroilor Neamului dedicat Zilei Armatei Romane. Felicitări elevilor și coordonatorilor: prof. Ioniță Amalia și dir. Dumitrescu Angela!.

ziua portilor deschise

EXCURSIE.Ultima strigare înainte de venirea frigului a fost sâmbătă în 22 septembrie când elevii de clasa a VII-a au vizitat Muzeul Satului Bănățean unde a avut loc Târgul Meșterilor Populari, dar și grădina zoologică împreună cu profesorii lor Răileanu Tudor și Ioniță Amalia si prima excursie din acest an școlar cu clasa a VIII-a, dar și cu elevii de liceu. O scurtă croazieră pe Dunăre pornind de la Orșova, capul lui Decebal, prin cazane - o zi de vis.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

26.09 - Ziua Europeana a Limbilor sarbatorita si la scoala noastra.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

ATELIER DE FORMARE. Vineri, 21 septambrie, Colegiul Tehnic Electrotimiș a fost gazda Atelierului de formare „De-a arhitectura în școala mea” pentru profesorii și arhitecții din Timișoara, Cluj, Iași, Sibiu și Tg. Mureș care în acest an școlar vor realiza acest proiect în școlile lor. Am avut o atmosferă încinsă de entuziasmul participanților și întreținută de dinamismul celor două formatoare (arh. Mina Sava și arh. Brândușa Havasi) într-un cadru cald și primitor. .

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

INCEPUT DE AN SCOLAR. O zi minunata pentru deschiderea noului an scolar 2018-2019.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

ANTIDROG. Evenimentul antidrog a constat în prezentarea riscurilor asociate consumului de canabis, vizionarea scenetei "Invitați la petrecerea cu ceai a lui Alice din Țara Minunilor" urmată de o discuție liberă/dezbatere. Acțiunea s-a incheiat cu un test de verificare a cunostințelor de tip Kahoot si un feedback pe Padlet, iar in final au fost premiați cei mai buni promotori antidrog și cele mai bune afișe realizate. LOCUL AL II-LEA - etapa județeană a Concursului Național de Proiecte Antidrog „Împreună” Astăzi în cadrul proiectului județean „Târgul activităților educative formale și nonformale” organizat la Casa Tineretului a avut loc și prezentarea, evaluarea și premierea proiectelor antidrog la etapa județeană a Concursului Național de Proiecte Antidrog „Împreună”. Colegiul Tehnic Electrotimiș a câștigat locul al II-lea cu proiectul „Împreună alegem școala, nu drogurile” al cărei prezentare o puteți vizualiza în filmulețul de mai jos. Felicitări elevilor (Botoșan Dayira, Fer Naomi, Iascurschi Adina și Ștef Radulian) și profesorilor Ardelean Diana, Nicoli Tunde și Luspenec Grațian!

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

TIMOTION O zi minunata astazi! La Timotion 2018 s-a alergat (si) pentru Proiectul "De-a arhitectura in scoala mea" - proiect pentru care Colegiul Tehnic Electrotimis a fost ales in urma cu doar cateva saptamani. Astazi dna. prof Maria Namoloiu impreuna cu multi altii au alergat cot la cot cu Gabriela Szabo, sustinatoare si ea a proiectului. Eroic au rezistat si cei doi elevi ai liceului nostru care au ales sa isi petreaca intreaga dimineata de duminica multumindu-le celor care au alergat pentru acest program din care vor face si ei parte.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Concurs ELECTRONOVA Ediția a II-a a concursului de montaje electronice Electronova, concurs județean cuprins în calendarul activităților educative școlare și extrașcolare al ISJ Timiș 2017-2018. A fost un adevărat succes susținut atât prin entuziasmul elevilor, cât și de implicarea și ajutorul profesorilor.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

"De-a Arhitectura" După un proces foarte greu de selecție, am decis că școala care va beneficia de acest program, în varianta în care partea de implementare este asigurată cu sprijinul asociației De-a Arhitectura și prin participarea la Timotion, este Colegiul Tehnic Electrotimis.

ziua portilor deschise

Prevenirii consumului de droguri La Colegiul Tehnic Electrotimis a avut loc o acțiune a Inspectoratului Poliției Județene Timiș în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș pe tema prevenirii consumului de droguri și a comportamentelor violente la clasele de liceu și școală profesională.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

6000+ Suntem mândri că și Colegiul Tehnic Electrotimiș s-a numărat printre cei 6000+ de bicicliști de la Pedalarea de Primăvară din acest an. Sperăm astfel să îi convingem atât pe elevi cât și pe cei mari că mersul pe bicicletă este sănătos și un foarte bun (și rapid) mijloc de transport pentru deplasările în oraș.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

CROSS - Olimpiada Gimnaziilor. ONSȘ și învățământul primar.Colegiul Tehnic ”Electrotimiș” a avut participanți la toate categoriile. Elevii noștri au obținut diplome la trei probe: învățământul primar - băieți și liceu - băieți. Elevele de la gimnaziu au sosit în prima jumătate a clasamentului, într-o probă în care au concurat peste 50 de eleve.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Am luat iarna cu asalt! la Inspectoratul Judetean de Politie Timis Astazi, dnele prof Fiat Ionica si Ionita Amalia au participat impreuna cu elevii claselor a IX-a a si a XI-a A la o actiune de aniversare a Zilei Politiei Romane. Au fost prezentate elemente de tehnica si armament din dotarea Politiei romane, iar elevii s-au simtit ca intr-o scena din filmele de actiune. Apreciem prezenta si entuziasmul lor in ciuda vremii neprielnice.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

St Patrick's Day in limba engleza.Azi am sarbatorit St Patrick's Day in limba engleza. Am preluat cu totii identitati irlandeze, ne-am uitat la filmulete, am avut glume si ghicitori, am cantat muzica irlandeza si am invatat tot ce am putut despre spiridusi, Irlanda, Sf Patriciu, amulete norocoase si cate si mai cate. In final am avut si dezlegare la telefoanele mobile pt un Kahoot de testare a cunostintelor. Am avut un castigator, dar tombola norocoasa a mai desemnat unul.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Ce face procurorul? Cine face legile? Cod civil sau penal? Contravenția? Infracțiunea?.Multe întrebări și-au găsit răspunsul la activitatea de astăzi, unde, în cadrul proiectului EDUCAȚIA JURIDICĂ ÎN ȘCOLI, l-am avut ca invitat pe dl avocat Olariu Horia Dorin. Elevii de clasa a IX-a si a X-a au raspuns pozitiv la invitație, au pus întrebări și au demonstrat înțelegerea mesajului și aprecierea

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Bucatarasii veseli.O activitate de dirigentie aplicata a clasei a XI-a liceu profil electric, dirig. prof Hamza Alina

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Concursul Dragobete vs. Valentine's Day.O competitie cu vechime presarata cu glume, dans, cantec, traditii, istorioare, desene si declaratii de dragoste - toate pe fondul bunei dispozitii din luna dragostei.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Concurs de volei.Mentiune obtinuta de echipa de volei a Colegiului Tehnic Electrotimis la competitia pe judet. Felicitari elevilor participanti si prof Tudor NicolaeRaileanu si Angela Onea!

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

CRACIUN 2017. Cu greu l-am adus pe Moș Crăciun la noi anul acesta: i-am cantat colinde, am venit cu capra, i-am dansat dansuri populare, ne-am lăudat și premiat elevii silitori, am adus chiar și o scenetă în limba engleză ca poate înțelege mai bine venind din Laponia. Și a meritat în final așteptarea... cu tolba plină de cadouri i-a premiat pe toți cei care au adus un strop de magie în prag de Crăciun!

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

REVOLUTIA ROMANA DIN 1989.Revolutia Romana din decembrie 1989 la Timisoara. Activitate cu invitat special: d-nul revolutionar Mioc Marius Remus, arestat si participant activ la revolutie. Felicitari d-nei prof organizator Amalia Ionita si elevilor participanti care au pus atat de multe intrebari

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

1 DECEMBRIELA MULTI ANI ROMANIA!

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Vizita la TVR TIMISOARA.Cu ocazia Zilei internationale a televiziunii - 21 noiembrie - in vizita la TVR Timisoara, studioul regional TVR cu elevi din clasele de procesare text-imagine a IX-a A, a X-a A si a XII-a A si dna. profesoara Amalia Ionita.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Alegeri pentru funcțiile din Consiliul Județean al Elevilor. Felicitari Ana-Maria Enculescu pentru participare si implicare!

ziua portilor deschise

BALUL BOBOCILOR 2017! Stim sa ne distram frumos si sa cream momente artistice deosebite!

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

Un atelier de educație media foarte dinamic și provocator. Am muncit și ne-am distrat deopotrivă.

ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise
ziua portilor deschise

SUNTEM TANARA GENERATIE! Va rugam sa ne votati dand like pe pagina Concursului "Suntem tanara generatie!"(Doar acolo se contabilizeaza voturile!)

  • Videoclip. VOTATI!!!
  • OLIMPIADA NATIONALA A CONCURSURILOR SCOLARE Locul I: C. T. ”Electrotimiș”; Locul II: C. T. "Ion Mincu"

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    EXCURSIE LA ALBA IULIA. Elevii claselor VII-XII de la Colegiul Tehnic Electrotimis si Scoala gimnaziala nr.20 in excursie la Alba Iulia.

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    HALLOWEEN PARTY. BOOHOOO! Halloween sau Ziua Mortilor, noi tot am avut ceva de sarbatorit in 30 octombrie 2017. Schelete, stafii, clovni, personaje din desene animate sau filme de groaza - totul a fost atat de interesant incat si profesorii costumati s-au alaturat elevilor pregatiti de concursuri „de groaza”

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    ART ENCOUNTERS. Elevii din clasele a X-a B si a XI-a A si B au vizitat vineri Muzeul RATT in cadrul Art Encounters, vizită ghidată interactivă cu elevii clasei a IX A Procesare-text imagine.

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    Interviuri de selectie. Emotii si bucurie la interviurile de selectie ale elevilor scolii profesionale realizate in parteneriat cu cei 9 agenti economici parteneri carora le multumim pentru rabdare si implicarea in aceasta activitate de inceput de drum a elevilor nostri!

    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme
    interviu firme

    INCEPUT DE AN SCOLAR 2017-2018 .

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    Premiul I la nivelul municipiului Timisoara pentru Stiinta si sporturi individuale in cadrul Proiectului national "Suntem tanara generatie". Premiul II la Sectiunea literatura pentru Revista Scolii "Alfa" coordonata de prof. Hamza Alina. Felicitari d-nei prof consilier educativ Maria Namoloiu pentru implicare, promovare si reusita. Felicitari tuturor elevilor care au participat la concurs.

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    Cupa ~Emanuil Ungureanu~ LOC. I. Colegiul Tehnic ”Electrotimiș”

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    ANTITRAFIC DE PERSOANE

    Activitate "Antitrafic de persoane" in colaborare cu Asociatia Soroptimist Aalen Germania, Soroptimist Timisoara, Asociatia Impotriva traficului de persoane din Vestul Romaniei, Manfred Paulus - comisar european Interpol -. Multumim pentru implicare si organizare d-nei presedinte a Soroptimist Timisoara, psiholog Lucia Anucuta. Multumim televiziunilor din Frankfurt si Main - Germania- care au reflectat evenimentul!
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    Educația, centrul schimbarii în comunitate

    INAUGURAREA CENTRULUI COMUNITAR DE LA SCOALA GIMNAZIALA NR. 20 - Timisoara Start pentru proiectul "Educația, centrul schimbarii în comunitate", un proiect al United Way, in colaborare cu Scoala Gimnaziala nr. 20 din Timisoara (structura a Colegiului Tehnic Electrotimis). Durata proiectului este de 5 ani, iar in cadru acestuia s-a renovat o sala pentru diferite activitati, sala de mese, Biblioteca siau avut loc activitati de educatie nonformala.
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    TARGUL LICEELOR 2017

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    AM TALENT

    In cadrul concursului "AM TALENT", Liceul Tehnic Electrotimis, Timisoara, s-a inscris la categoria: sporturi individuale sau de echipa si stiinta.
    AM TALENT
    AM TALENT
    AM TALENT

    ZIUA PORTILOR DESCHISE

    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise
    ziua portilor deschise

    Cateva din afisele scolii realizate de elevi

    serbare
    serbare
    serbare
    serbare
    serbare
    serbare
    serbare

    SERBAREA DE CRACIUN

    Serbare de Craciun 2016. Sarbatori fericite tuturor!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    Serbarea de Craciun

    serbare

    SARBATORI FERICITE! LA MULTI ANI 2017!

    MICII COLINDATORI 2016

    COLINDE DIN PARTEA CELOR MAI MICI, CADOURI DIN PARTEA LICEENILOR !

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    COLINDE

    colinde

    MICII COLINDATORI

    Concursul "CEA MAI FESTIVA CLASA DE SARBATORI!"

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    Concurs

    Balul Bobocilor

    CONCURS

    CINSTE EROILOR REVOLUTIEI!

    ”Cinste Eroilor Revolutiei!” - o activitate deosebita desfasurata de profesori impreuna cu elevii clasei a XII-a!

    CINSTE EROILOR REVOLUTIEI

    Balul Bobocilor

    CINSTE EROILOR REVOLUTIEI 2016

    FII DARNIC DE CRACIUN

    FII DARNIC DE CRACIUN! CAMPANIE DE COLECTA PENTRU COPII DE LA ELEVII CT ELECTROTIMIS. Pentru mai multe detalii va rugam sa le contactati pe d-na prof de religie Diana Perii si pe prof. de lb. romana Alina Hamza pe care le felicitam pentru initiativa deosebita si generoasa, in adevaratul spirit al Craciunului. Felicitam si elevii implicati in organizare dar si pe cei care vor colecta si darui. Daruind devenim mai buni!

    Fii darnic de Craciun

    Balul Bobocilor

    Fii darnic de CRACIUN 2016

    Fii darnic de Craciun

    Balul Bobocilor

    Fii darnic de CRACIUN 2016

    Fii darnic de Craciun

    CRACIUN

    Fii darnic de CRACIUN 2016

    SAPTAMANA CULORILOR

    La Colegiul Tehnic Electrotimis a fost SAPTAMANA CULORILOR! O idee frumoasa si vesela a d-nei prof. Gabriela Vlaici aplicata cu entuziasm si mult succes de profesori si elevi! .. Cred ca mai repetam... Ce ziceti?!

    Saptamana culorilor

    CULORI

    Sapatamana culorilor 2016

    Aniversarea Zilei Nationale a Romaniei 1 DECEMBRIE 2016

    Lectie interdisciplinara dedicata Zilei Nationale a Romaniei. Felicitari d-nelor prof. Hamza Alina si Ionita Amalia!

    1 DECEMBRIE

    Balul Bobocilor

    1 DECEMBRIE

    1 DECEMBRIE

    Balul Bobocilor

    1 DECEMBRIE

    1 DECEMBRIE

    Balul Bobocilor

    1 DECEMBRIE

    1 DECEMBRIE

    Balul Bobocilor

    1 DECEMBRIE

    Balul bobocilor

    Multumim pentru organizare d-nei ing. Babescu Mariana si d-nei prof. consilier educativ Namoloiu Maria, precum si d-lor diriginti si profesori participanti. Felicitam elevii participanti! Toti ati fost castigatori deoarece ne-ati demonstrat ca stiti sa va distrati frumos si sunteti foarte, foarte talentati!

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    BALUL BOBOCILOR

    Balul Bobocilor

    Balul bobocilor 2016

    Echipa de volei - Premiul I

    Echipa de volei a Colegiului Tehnic ”Electrotimiș” care a câștigat în data de 16.11.2016 competiția sportivă de volei de la CSS. Bega Timișoara!

    ECHIPA DE VOLEI

    Balul Bobocilor

    ECHIPA DE VOLEI 2016

    ECHIPA DE VOLEI

    Balul Bobocilor

    ECHIPA DE VOLEI 2016

    ECHIPA DE VOLEI

    Balul Bobocilor

    ECHIPA DE VOLEI 2016

    O petrecere.... de groaza

    Concursuri haioase si multa distractie la CT Electrotimis. Felicitari clasei organizatoare, (a IXa A procesare text imagine) si d-nei diriginte Babescu Mariana!

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    HALLOWEEN

    Balul Bobocilor

    HALLOWEEN 2016

    TEATRU in colaborare cu SOLIDART

    Colegiul Tehnic Electrotimis a participat activ in calitate de partener/beneficiar al Proiectului SOLIDART - Solidaritate prin Arta - la forumul HAT care a fost premiat ca proiect castigator la Gala Proiectelor pentru Tineret - cea mai buna initiativa pentru tineret in 2016. Felicitari elevei noastre Anca Dumitru pentru activitate si implicare!

    SOLIDART

    CULORI

    SOLIDART 2016

    TARGUL LICEELOR 2016

    O zi maraton de promovare in parteneriat cu Clusterul APP, interviuri in presa, momente artistice, premii. Despre impactul in presa a ofertei Colegiului Tehnic Electrotimis la Targul Liceelor: http://www.pressalert.ro/2016/05/oferta-de-nerefuzat-la-o-scoala-cu-clase-profesionale-din-timisoara-burse-de-600-lei-pe-luna-pentru-elevi/

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Targul liceelor 2016

    Balul Bobocilor

    Targul liceelor

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Au participat 53 de profesori coordonatori si peste 100 de elevi cu afise/colaje sau ppt-uri cu tema: ROMANIA IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL - 100 DE ANI. Multumim tuturor! :)

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Concurs interjudetean pentru elevi ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    Balul Bobocilor

    ISTORIA INTRE MIT SI REALITATE

    CONCURS JUDETEAN ~MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT~ EDITIA I, 12 aprilie 2016

    adresat elevilor claselor a VIII-a. Multumim tuturor profesorilor din judet care au trimis colaje sau prezentari ppt ale elevilor coordonati si felicitam pe d-nii profesori si ingineri organizatori: dir. Ehegartner Rodica, ing. Tunde Nicoli, ing. Olariu Doina, ing. Chelu Lucica, prof. Dumitrescu Angela, prof. Marghescu Izabela, informatician Filip Milencovici Vera.

    Concurs judetean

    Balul Bobocilor

    MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT

    Concurs judetean

    Balul Bobocilor

    MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT

    Concurs judetean

    Balul Bobocilor

    MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT

    Concurs judetean

    Balul Bobocilor

    MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT

    Concurs judetean

    Balul Bobocilor

    MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT

    Concurs judetean

    Balul Bobocilor

    MESERIILE POARTA CATRE VIITORUL TEHNOLOGIZAT

    REVISTA ALFA

    Locul I la Concursul National al Revistelor Scolare, faza judeteana. Multumim redactorului-sef prof. Hamza Alina pentru implicare si rezultate ! Felicitari!

    Revista ALFA

    Balul Bobocilor

    Revista ALFA nr.2/2016

    Revista ALFA

    Balul Bobocilor

    Revista ALFA nr.2/2016

    Printre activitățile școlare desfășurate în cadrul colegiului nostru, avem și o întreagă suită de activități menite să întărească încrederea de sine a elevilor noștri cât și abilitățile sociale, enumerăm mai jos doar câteva din activitățile școlare și extrașcolare desfasutate de-a lungul ultimilor ani


    EVENIMENTE AN ȘCOLAR 2014/2015

    BALUL BOBOCILOR
    Sedinta cu agentii economici
    Practica elevilor la BARUM
    Lansarea Monografiei Colegiului Tehnic Electrotimis
    SERBAREA DE CRACIUN


    EVENIMENTE AN ȘCOLAR 2010/2011

    BALUL BOBOCILOR
    SERBAREA DE CRACIUN


    EVENIMENTE AN ȘCOLAR 2009/2010

    FESTIVITATEA DE PREMIERE
    BALUL BOBOCILOR
    SERBAREA DE CRACIUN
    OLIMPIADA LA DISCIPLINELE DIN ARIA CURRICULARĂ "TEHNOLOGII"
    8 MARTIE 2010
    CONCURSUL PROFESIONAL CLASA A XI-A AN DE COMPLETARE
    "PRIMAVARA IN CARTIER"
    "FII ECOLOGIST IN ȘCOALA TA"
    Sesiunea de Comunicări Științifice ale Elevilor de la Grupuri Școlare
    "Cunoștințe, cercetare, meserie -- calea spre dezvoltare personală"
    VIZITA CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE LA ȘCOALA GENERALĂ NR.20
    PAGINA WEB A ȘCOLII - http://scoala20tm.scoli.edu.ro
    VIZITA CLASELOR a 9-a B, E, F LA SEDIUL JANDARMERIEI ROMANE ȘI LA SEDIUL DETAȘAMENTULUI 1 POMPIERI DIN TIMIȘOARA
    Faza națională a Olimpiadelor la disciplinele din aria curriculară Tehnologii”
    Olimpic Electrotimiş 2010
    ZIUA PORȚILOR DESCHISE
    BALUL MASCAT ORGANIZAT DE CLASA A IX-A B
    FESTIVITATEA DE PREMIERE PENTRU CLASA A XII-A SI A XIII-A
    PARTY - "IN AȘTEPTAREA NOPTII DE SANZIENE"
    ACTIVITATEA ELEVILOR DIN CLASA A XI-A - "TRADUCEREA UNUI ARTICOL DIN ZIAR"